Ministerul rus al Apărării a afirmat că forțele sale aeriene au distrus 10 rachete cu rază lungă de acțiune, cunoscute sub numele de ATACMS, pe care armata ucraineană le-a lansat peste noapte asupra Crimeei, însă fără să aducă vreo dovadă în acest sens.
Ministerul nu a precizat dacă au existat pagube în urma atacului, dar guvernatorul instalat de Rusia în portul Sevastopol din Crimeea a declarat că resturi de rachete au căzut pe o zonă rezidențială.
Ukrainian ATACMS missile strikes were reported on Russia’s Belbek Airbase in Sevastopol, Crimea last night. pic.twitter.com/pwT8UnATfR
— Clash Report (@clashreport) May 15, 2024
Potrivit informațiilor preliminare, nimeni nu a fost rănit, a declarat guvernatorul Mihail Razvozhayev pe canalul său de mesagerie Telegram.
Un oficial american a declarat marți că ATACMS și interceptoarele de apărare aeriană aprobate de Joe Biden la 24 aprilie au ajuns deja la forțele ucrainene.